Simpozion despre educatori, profesori și învățători la Parohia Glodenii Gândului

Arhiepiscopia Iașilor Decembrie 3, 2019

Întâlnirea a avut loc după săvârşirea Sfintei Liturghii. Dintru început, preotul paroh a ţinut să evidenţieze importanţa deosebită pe care o are educaţia în formarea omului de mâine. De asemenea, lucrarea rodnică dintre Biserică şi Şcoală face ca rezultatele să fie maxime. Educatorii, învăţătorii şi profesorii îi călăuzesc pe copii prin tainele ştiinţei, iar spiritualitatea şi dragostea de Dumnezeu le este insuflata de către Biserică şi preot.

Profesorul Arvinte Busuioc, fost director al şcolii, a povestit despre dificultăţile prin care a trecut comunitatea Glodenii Gândului înainte şi după cel de-al Doilea Război Mondial, dar şi perioada comunistă. A urmat discursul profesorului pensionar Petru Movilă, care a fost timp de 25 de ani directorul Clubului Copiilor - filiala Ţibăneşti. Domnia sa a amintit de munca depusă de ansamblul de dans, trupa de teatru, echipa de handbal şi de celelalte activităţi ale elevilor din Glodenii Gândului.

După ce seniorii au vorbit despre frumoasele realizări ale şcolii, cadrele didactice mai tinere au adus mulţumiri profesorilor pensionari: Vasile Rusu, Arvinte Busuioc, Petru Movilă, Aglaia Rusu, Geta Burdun, Gica Maria Cucoş şI Vasile Fandarac. Directoarea Mariana Pantilimon a mulţumit de asemenea pentru munca depusă în vremuri deosebit de grele aducând unitatea de învăţământ la un nivel deosebit de competitiv. Totodată, a adus propunerea ca această întâlnire să devină o tradiţie şi să aibă loc fiecare an. Alături de cei amintiţi, au mai participat 10 dascăli din cadrul şcolii.

Lucrările simpozionului s-au încheiat cu o rugăciune pentru sufletele celor care au luptat să înzestreze inimile elevilor din satul Glodenii Gândului. Din partea şcolii au fost oferite diplome şi flori profesorilor pensionari, iar din partea Bisericii, preotul paroh a oferit diplome şi câte o icoana. Cu toţii au participat apoi la o agapă frăţească la Casa Sociala „Vălătuci de prietenie”. (pr. Vamanu Lucian)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri